Despre cariera & viata personala

      Undeva,pe un anumit blog am gasit urmatoarele fraze,care mi-au placut atat de mult incat vi le impartasesc si dumneavoastra.

       ''Că viața ne cere multe sacrificii pentru a obține anumite lucruri, sigur că nu mai este un lucru nou pentru nimeni, mai ales în contextul actual, când nu rareori suntem forțați de împrejurări să plecăm de acasă în căutarea rostului în viață. Fie că e vorba de studii sau, mai apoi, de un loc de muncă, atunci când vrei „să reușești”, așa cum se spune, ești nevoit să-ți lași departe familia, prietenii vechi de-o viață și alte lucruri la care, probabil, n-ai fi vrut să renunți, iar asta se întâmplă doar pentru „a urca încă o treaptă” în carieră.

     Și totuși, viața unui om nu este bazată în totalitate pe carieră, aceasta fiind doar o latura din complexitatea existenței umane, drept pentru care voi aduce în discuție un al doilea element, cu care urmăresc să fac o paralelă: viața personală (partea sentimentală).
     Multă vreme au existat polemici asupra subiectului, totul pentru a afla care dintre cele două (carieră și viața personală) trebuie să primeze, încercând să se determine care este compoziția optimă pentru a fi un om fericit; să pui cariera pe primul plan sau familia (viața sentimentală). Bineînțeles, nu există o formulă de succes universal valabilă, fiecare om fiind diferit, însă am să vă spun cum funcționau lucrurile la mine în urmă cu ceva timp și cum funcționează în prezent.
     În urmă cu câțiva ani, pe când eram extrem de tânăr și nevoia de o jumătate sentimentală nu exista, acel spațiu fiind ocupat de părinți și prieteni, sigur că, în mintea mea necoaptă, primordială era cariera, aceasta fiind punctul în jurul căruia mă învârteam ca un nebun, până când am ajuns să amețesc.
     Cuprins de amețeala dezechilibrului celor două componente (carieră & sentimental), sigur că lucrurile au început că capete altă formă, iar nevoile mele ca om să devină puțin altfel, și era vorba de acel puțin foarte important, care te poate face să pierzi totul la un moment dat. Nevoia unei jumătăți sentimentale a devenit tot mai acută începând să-mi afecteze ușor mersul lucrurilor în toate planurile.
      Eram atât de axat pe carieră încât m-aș fi dus oriunde pentru a o construi așa cum visează orice tânăr, cât mai perfect, iar viața sentimentală era doar o anexă aruncată undeva în subsolul nevoilor umane. Asta reiese și din faptul că nu aș fi fost dispus niciodată să fac nebunia de a mă muta în alt oraș (din România sau din străinătate) pentru vreo iubire apărută la orizont, ceea ce nu pot spune și în cazul carierei, pentru studii și împlinire profesională fiind capabil să merg să studiez sau să lucrez până și în Japonia, la Fukushima.

    Astăzi lucrurile s-au schimbat. Echilibrul între cele două (carieră & viața privată) începe să se contureze, iar obsesia pentru viața profesională începe să se tempereze. Văd altfel modul în care trebuie să se dezvolte viața unui om. Nu m-am răzgândit în privința disponibilității relocării pentru carieră, chiar dacă la Fukushima am renunțat ca idee, însă dacă mâine ar trebui să plec în Cuba, că așa-mi zice inima și mă așteaptă jumătatea acolo, sigur că nu aș zice nu.
     Astăzi aș fi capabil de multe nebunii! Mi-am dat seama că tocmai acestea fac deliciul existenței noastre; să te urci în avion și să te duci unde vezi cu ochii, să pleci de nebun printr-un oraș necunoscut fără ca măcar să-ți cumperi vreo hartă, să te plimbi hoinar, să te simți liber în totalitate, chiar dacă numai pentru o perioadă de timp.
     Și întrebarea sigur că vine, ca de fiecare dată: cum este mai bine, să pui cariera pe primul plan sau viața personală? Răspunsul: niciuna. Sigur că echilibrul este cea mai bună alegere, ambele laturi fiind purtătoare de bucurii și stabilitate. Acesta este motivul pentru care este greșit să ne axăm pe o singură latură a existenței noastre, care sigur că ne-ar putea aduce multe satisfacții prin alocare tuturor resurselor, dar care, sigur că ne-ar face să avem multe „răni” din ignorarea alteia. E ca și cum ai avea două boli, dar ai trata doar una perfect, iar pe cealaltă ai lăsa-o să te doboare. Bineînțeles, de multe ori împăcarea celor două implică sacrificii inimaginabile, care uneori ne pot afecta echilibrul final.
     Oricum ar face oricine, sigur că este nevoie de o doză de curaj nebunesc. Să lași tot ce-ai construit într-un loc și să pleci în altă parte pentru a începe un alt edificiu de la zero, cu certitudine nu este un lucru pe care-l poate face oricine. Ai „nevoie de coaie”, dacă e să am o exprimare gen „după blocuri”.''